Transformă Windows 7 în Windows 8

Când aveam Windows XP îmi doream ca acesta să arate ca Windows 7. Motivul e clar, pentru că Windows 7, pe lângă faptul că e superior lui Windows XP cam din toate punctele de vedere, arată mai bine, şi te simţi pe un Windows mai modern.
Acum când a apărut Windows 8, pot spune că arată ca şi aspect ceva mai bine decât 7.

N-a fost greu să-i dau şi lui Windows 7 aspectul de Windows 8 datorită lui Windows 8 UX Pack, o temă gratuită (daca pot să îi spun aşa, pentru că face mai mult decât o temă obişnuită), cu care putem transforma Windows 7-le în Windows 8, în doar câteva secunde.
Şi iată cum o să arate Windows 7 după instalarea acestei teme:

[wzslider info=”true”]

Instalarea este, aşa cum spuneam şi mai sus, foarte rapidă, în mare parte din cauza faptului că nu necesită restartarea calculatorului, toate modificările o să fie făcute pe viu.

Dacă ceva nu ne convine, putem dezinstala oricând aplicaţia rulând executabilul pe care l-am descărcat pentru a instala acest transformator. Tot rulând executabilul putem selecta alte opţiuni disponibile pentru a modifica ceva care nu ne satisface, iar apoi dăm pe Configure.

Ce mi-a plăcut din start la aceasta aplicaţie este că mi-a făcut colţurile drepte la toate ferestrele, iar culoarea lor este mult mai plăcută. Singura chestie pentru care eu personal folosesc acest transformator, pentru ca Metro nu ma pasionează deloc.

Nu consumă niciun fel de resurse aiurea şi nu este deloc greu de instalat, testaţi-l cu încredere.
Rulează pe Windows XP & Windows 7, 32 şi 64 de biţi.

Download Windows 8 Transformation Pack
(ATENTIE: după ce descărcaţi arhiva, redenumiţi-o şi eliminaţi acel _)

Articole asemanatoare

7 Thoughts to “Transformă Windows 7 în Windows 8”

  1. Ba altceva nu mai stiti?

  2. Hirens

    O intrebare importanta !
    Aceasta “tema” consuma resurse ? daca nu, atunci poate imbunatati viteza de procesare a imaginii ? ceea ce vreu sa zic este ca win 8 este mai simplu din pct de vedere al designului tocmai ca sa castige userul mai multa viteza de procesare grafica. Se aplica si in cazul acestei teme ?

    1. kiKas

      Cam da daca te gandesti aceasta tema poate sa acceseze mai rapid filele, dar viteza de internet este la fel cum ai avut-o.

  3. Aceasta tema a fost ok.
    Dar acum nu mai este disponibila decat varianta pentru transformare in Windows 10, aceasta este foare buguita si va sfatuiesc sa nu o incercati.

  4. Eventual puteti intra pe server-ul asta de sa-mp: GTA.QUITZONE.RO

  5. Este interesant să văd că ați găsit o soluție atât de simplă pentru a schimba aspectul Windows-ului dvs. 7 pentru a-l face să semene cu Windows 8. Este adevărat că un aspect mai modern poate contribui la o experiență mai plăcută cu sistemul de operare. Transformarea colțurilor drepte ale ferestrelor și îmbunătățirea culorilor sunt detalii mărunte, dar care pot face o diferență semnificativă în percepția vizuală a sistemului.

Leave a Comment