Optimizare şi configurare Windows 7 după prima instalare

După fiecare reinstalare a sistemului de operare Windows 7 urmez nişte paşi pentru ca sistemul proaspăt instalat să funcţioneze aşa cu vreau, şi pentru a scădea consumul de resurse ocupat de diverse servicii care nu îmi folosesc şi nici nu cred că îmi vor fi de folos vreodată.

Urmând mereu aceeaşi paşi am început să-i reţin pe toţi, luaţi de prin diverse părţi, sunt cei mai populari paşi pentru optimizarea sistemului Windows 7, dezactivând serviciile acestuia.

Prima şi prima dată instalez driverele. Dacă aveţi probleme cu ele încercaţi Ma-Config.

Dezactivarea lui User Accounts

Atunci când ne apucăm de instalarea programelor, sau a driverelor, o să primim mereu acelaşi mesaj enervant de avertizare din partea lui User Accounts.

Pentru a scăpa de acesta mergem în StartControl Panel, iar de sus din colţ selectăm de la View byLarge icons, ca apoi să putem observa ceva mai jos meniul User Accounts.

Din User Accounts dăm pe Change User Account Control settings de unde o să mutăm acel butonaş la nivelul cel mai jos (never notify) iar apoi dăm pe Ok şi în fereastra care o să se deschidă pe Yes.

Acum ar trebui un restart pentru ca modificarea să aibă efect, dar îl puteţi da după ce terminaţi cu toţi aceşti paşi (la fel şi la dezactivarea firewall-ului / Windows Defender, etc.).

Dezactivarea lui Windows Defender

Windows Defender ţine locul unui antivirus. Dacă folosiţi un antivirus separat, puteţi dezactiva acest Defender fără probleme. Pentru a face asta revenim in Control Panel de unde putem observa meniul Windows Defender.
Pentru a îl dezactiva dăm din meniul de sus pe Tools iar apoi pe Options, de unde vom selecta din meniul de pe stânga pe Administrator iar apoi vom debifa Use this program, iar apoi Save.

Dezactivarea lui Windows Firewall

Îl dezactivăm în caz că preferăm să folosim alt firewall decât cel din Windows.
În cazul meu e simplu, sunt fan Comodo Firewall.
Pentru a îl dezactiva, simplu ne ducem iar în Control Panel de unde observăm meniul Windows Firewall, iar în meniul acestuia, pe stânga obervăm opţiunea Turn Windows Firewall on or off. Ne ducem pe ea şi selectăm de acolo Turn Windows Firewall off la ambele opţiun, şi dăm OK.

Dezactivarea serviciilor

Urmează dezactivarea serviciilor care stau aiurea în procese şi consumă resurse deşi nu ne sunt de folos. Din meniul de căutare (Start) scriem Services şi dăm pe rezultatul Services.

Acesta este pasul cel mai lung dar şi cel mai eficient, dezactivând serviciile inutile, eliberăm resursele ocupate aiurea de acestea.

De la Services dăm sus pe Name un singur click, pentru ca acestea să se afişeze după alfabet de la sfârşit la început, şi o să dezactivăm serviciile din lista de mai jos, dând click dreapta pe numele serviciului iar apoi pe Properties. De la Properties selectăm de la Startup type pe disabled iar de la Services status pe Stop iar apoi pe Apply. Şi asa facem la toate.

Lista cu serviciile care pot fi dezactivate:

    • Windows Firewall (pentru că nu folosim firewall-ul din Windows)
      • Windows Error Reporting Service
      • Windows Defender (pentru că nu folosim Windows Defender)
      • Security Center
      • Print Spooler (dacă nu avem imprimantă)

Alte servicii

Pentru a dezactiva acele popup-uri care apar in taskbar (dreapta jos), dăm click dreapta pe iconiţa aflată în taskbar iar apoi pe Open Action Center.

De acolo dăm pe Change Action Center settings, aflat pe partea stângă iar de acolo debifăm User Account Control şi Check for updates, iar apoi dăm pe OK.

Ajungem iar în Control Panel de unde ne ducem pe System, pentru a dezactiva de la Remote Settings, Allow Remote Assistance connection to this computer, pe care îl debifăm iar apoi dăm pe Apply.

Rămânem în aceeaşi fereastra şi ne ducem pe tab-ul Advanced şi din dreptul lui Performance vom da pe Settings şi debifăm Show window contents while dragging iar apoi dăm pe Apply, pentru a nu mai afişa conţinutul ferestrelor în timpul mutării lor pe desktop.

Si asta a fost tot. Dupa restartul bine aşteptat, sistemul o să consume ceva mai puţine resurse iar la cei cu PC-urile nu foarte performante o să se simtă asta vizibil.

Bookmark the permalink.

17 Comments

  1. In primul rand , La multi ani ! Tibi , am facut asta de multa vreme , dupa un articol de-al lui Cristian.O singura problema nerezolvata am : cum scap de notificarea Parental Control la pornire.Sunt singur pe calculatorul asta , nu am activat optiunea , n-am reusit sa-mi dau seama cum se dezactiveaza .

  2. oprea sebastian

    LA MULTI ANI PE 2013

  3. Mi-am instalat si eu de curand windows 7 dar nu pot sa fac sa ii mearga netul . Am ip static , am facut toti pasii cum faceam si pana acum in internet protocol dar totusi nu am internet. sti de la ce o fi?

  4. Buna,
    Mie nu mi le descarca in format ISO, mi le descarca arhivate iar la dezarhivare nu gasesc nici un fiser in format ISO !!!???

  5. Salut. Tocmai PC-ul meu mergea foarte bine, iar dintr-o data… cand am intrat din nou pe SaMp, imi mergea in foarte mare lag. Din aceasta cauza eu nu am mai putut merge la /attack… si am pierdut, iar lider-ul meu… s-a suparat, nu stiu ce are PC-ul meu… aveti ceva cu care sa rezolv problema lag-ului? Tibi… !!

  6. Salut dai add la alyn.stelistul95 pentru a te intreba ceva in legatura cu acest articol mai pe scurt 😉
    Sau cel mai bine daca folosesti skype ca sa ne intelegem mai ok dai add
    deejay.alyn

  7. Trebuie să recunosc, tutorialul chiar e reușit, glod job.

    • A proatcvoive insight! Just what we need!

    • I really couldn’t ask for more from this article.

    • About the AuthorKat Robertson began designing in 2002 for personal projects before turning her hobby into a home business when she opened Robertson Enterprises, the parent company of the eDesign-Pro subsidiary, in 2004. She is the mother of five children and enjoys blogging at in her spare time where she shares her experiences in the midst of all the chaos.

    • Muss vlt iTunes im Hintergrund laufen?Habe jetzt einfach selber in den DFU Mode gebracht, gebracht hat es mir nichts. Mit 2.2 (5G77) wieder hergestellt.Ich will ja bloss den Installer und Cydia auf den iPhone bringen, bin ich echt zu blöd dafür?

  8. Salut Tibi, eu folosesc windows 10 şi as vrea sa postezi un articol cu “optimizare windows 10”, nu am un PC prea stabil şi mi-ar prinde bine, de asemenea cred ca multe persoane ar aprecia asta.

  9. Este de foarte mare folos!
    Mersi, Tibi. #Bugged NR1.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *