Program de optimizat Windows-ul – System Ninja

N-am ezitat niciodată să dau mai departe programele de optimizat Windows-ul care am văzut că promit multe, chiar dacă toate parcă fac acelaşi lucru, cum ar fi jv16 PowerTools, JetClean sau Kingsoft PC Doctor, majoritatea au câte o chestie, doua, trei în plus, care le fac să merite încercate.

System Ninja este unul din această categorie, fiind un program complet gratuit care face ceea ce întâlnit cam la toate programele de optimizare, cum ar fi curăţarea Windows-ul, de la ştergerea cookie-ului din browsere până la curăţarea memoriei ram, poate opri programele care pornesc odată cu Windows-ul, poate vizualiza informaţii detaliate despre sistemul nostru sau poate stopa procesele care rulează în sistem.

Interfaţa programului este şi ea un punct forte, făcând programul să fie foarte uşor de utilizat.
În partea de sus avem meniul pentru curăţarea Windows-ului (Junk Scanner), meniul pentru a vedea procesele care pornesc odată cu Windows-ul şi procesele care rulează în sistem, un fel de Task Manager (System Tools) şi meniul de unde putem analiza sistemul, pentru a vedea informaţii detaliate despre el (PC Analysis).

În meniul System Tools la Additional Tools putem instala nişte pluginuri care o să adauge opţiuni în plus aplicaţiei, cum ar fi Registry Cleaner, care o să ne ajute la ştergerea regiştrilor.

O aplicaţie interesantă care merită încercată.
Mai adaug faptul că System Ninja rulează fără probleme pe Windows XP, Windows Vista şi Windows 7.

Download System Ninja

Articole asemanatoare

Leave a Comment